Întotdeauna am fost, şi se pare că pentru încă multă vreme

De-acum înainte, vom fi maeştri ai resemnării, într-un cuvânt

Artizani ai neputinţei, de voie mai de nevoie împăcaţi cu soarta.

Unii, în speţă feţele bisericeşti, consideră acest fapt ca fiind

O aleasă însuşire a bravului nostru popor, adică drept o virtute

Un dar din partea bunului Dumnezeu. Nu degeaba sunt nenumăraţi

Apologeţi ai baladei populare Mioriţa, care ridică în slăvi resemnarea.

Alţii, printre care şi umila mea persoană, sunt împotriva acestei odioase

Înscenări, şi consideră resemnarea drept cea mai mare calamitate care

A lovit, şi încă mai face numeroase victime printre onorabilii noştri concetăţeni.

Evident, resemnarea nu poate decât să fie pe placul celor care conduc

Destinele patriei, în acest fel ei pot fi scutiţi de grijile unei eventuale revolte populare

Ba chiar îşi pot continua liniştiţi fărădelegile, fără ca cineva să-i poată

În vreun fel sau altul, trage la răspundere pentru mişeliile comise

Aşadar, o situaţie deosebit de convenabilă pentru autorităţile noastre.

Resemnarea, departe de a fi o virtute, este cel mai cumplit flagel

Care a putut lovi România de-a lungul întregii sale zbuciumate istorii

Este cea mai perfidă armă de care poate dispune o şleahtă de bestii

Pusă pe tâlhării şi fărădelegi fără de seamăn la adăpostul acestei „virtuţi”

Năpârci care nu fac altceva decât să sugă sângele din bietele noastre trupuri

Lăsându-ne fără vlagă şi fără vreo fărâmă de speranţă.

„Lasă că încă e bine, poate fi şi mai rău” – iată o vorbă „de duh” care mă face

Să mă îngrozesc, de fiecare dată când o aud rostită, şi din păcate se face auzită

Destul de des şi de destulă vreme încoace, încă de pe vremea răposatului.

Resemnarea nu poate fi decât „arma” laşului, cel care este mulţumit cu orice

Numai să trăiască, în rest nu mai contează, cum şi pentru ce

Adică, o sperietoare de fiinţă devenită un fel de tragică fiară

Pentru care nimic n-are rost în afară de scârbavnica-i viaţă.

Resemnarea este folosită drept scut de apărare de către cei mai neisprăviţi inşi

Cei care-şi acceptă traiul mizerabil, crezând cu tărie în simulacrul de zi cu zi

Trişori ai sorţii, fanatici propovăduitori ai ignoranţei, sfetnici de încredere ai gloatei.

Ce fel de fiinţă poate fi aceea care se mulţumeşte cu orişice ?

Nu pot să cred că Dumnezeu poate fi mulţumit cu asemenea pseudofiinţe

Asemenea rebuturi, jalnice epave, nu cred că fac cinste creaţiei divine

Dimpotrivă, resemnaţii seamănă izbitor cu omul descris în pilda talanţilor

Cel care şi-a ascuns talantul crezând că astfel este pe placul lui Dumnezeu

Crezându-se cu ipocrizie dreptcredincios, la adăpostul conservării darului divin…

Cel împăcat cu soarta, este considerat de unii a fi drept un mare înţelept

Dacă aşa stau lucrurile, atunci prefer să fiu o maimuţă fără raţiune

Căci la ce mi-ar fi de folos o astfel de înţelepciune nătângă ?.

Nu vreau să mă împac cu soarta asta crudă şi nedreaptă, nu vreau să mă

Mulţumesc cu puţin, mai bine să redevin ţărână ca hoitu-mi să-ngraşe solul

Din care să renască într-o altă viaţă o sămânţă de lumină şi speranţă.

Vreau cât mai mult şi mai bine pentru mine şi semenii mei, ce-i rău în asta ?

Aş vrea să ne trezim din aprigul somn al raţiunii şi să cerem puţin respect pentru noi

Prea ne-au călcat toţi în picioare, vrem să fim şi noi mândri de neamul nostru

Sunt convins că avem toate motivele să o facem, chiar dacă odioasa resemnare ne-a stors

Ne-a furat totul, dreptul la o viaţă mai bună şi mai dreaptă, ne-a sărăcit sufletele

Golindu-le de bunătate şi speranţă, vrem să umplem golul lăsat de grabnica-i trecere

Treziţi-vă oameni buni, începeţi să trăiţi, aşa cum odinioară Iisus poruncea

Orbului să deschidă ochii, mutului să vorbească şi ologului să umble

Aşa vă îndemn şi eu : îndrăzniţi mai mult, căci fiţi siguri că meritaţi

Nu vă mulţumiţi cu puţin dacă nu vreţi să fiţi alungaţi din calea celui veşnic.

Altfel vom continua să plângem unii pe umărul celorlalţi fără să facem nimic

Şi în cele din urmă vom fi condamnaţi la pieire.

Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "