Atâta timp cât ne vom lăsa duşi de val, în speranţa că alţii vor face

Ceea ce noi înşine avem de făcut, nu vom avea parte de o altă soartă

Vom fi mereu slugile altora, vom trăi o viaţă de-mprumut.

Când nepăsarea atinge în zilele noastre cote alarmante, înspăimântătoare

Cum am putea crede că este loc de mai bine în sărmana noastră viaţă ?

Vrem să aruncăm propriile noastre poveri pe umerii altora, dar

În acelaşi timp am fi bucuroşi să culegem roadele muncii lor,

Pe lângă faptul că nu avem nici cel mai elementar bun simţ

Suntem atât de inconştienţi încât ajungem să ne furăm singuri căciula.

Ne îmbătăm zilnic cu apă rece, dăm vina pe alţii pentru nenorocirile

Căzute asupra noastră, uitând că suntem prizonierii propriilor noastre iluzii.

Atâta timp cât vom continua să ne amăgim cu cele două mii de ani

De rezistenţă eroică în faţa istoriei, ne vom înşela amarnic.

Adevărul este că n-am făcut nimic, am stat cu braţele încrucişate

Timp de două milenii, aşteptând mila altora, judecata străină

Am rezistat ce-i drept cuceririlor, dar pentru simplul fapt că era mai rentabil

Să nu fim cuceriţi, dacă tot plăteam tribut Înaltei Porţi, la ce bun

Să-şi mai bată capul cu noi, mai convenabil era să muncim în folosul lor…

De-a lungul glorioasei noastre istorii am schimbat un stăpân

Cu un altul, la fel procedăm şi acum, doar ne-am învăţat cu slujirea

După ce-am lins dosul marelui imperiu sovietic, acum nu ştim cum

Să facem să intrăm în graţiile colosului american, de restul au ei grijă…

De ce să fim noi înşine când e mult mai uşor să te guduri pe lângă alţii

În speranţa că vom primi şi noi resturile aruncate de la masa cea bogată

Nu avem pic de ruşine, nici o urmă de respect pentru noi înşine

Atunci de ce-am aştepta să fim trataţi altfel decât suntem

Ne supărăm atunci când ne judecă străinii, dar cine poate avea

Încredere în asemenea jalnice fiinţe care inspiră doar silă

Să recunoaştem, suntem trataţi ca fiind gunoiul Europei

Un fel de râie de care se feresc toţi, o cangrenă pe harta lumii

Şi asta pe bună dreptate, atâta timp cât greaţa este cuvântul

La ordinea zilei în propria ţară, iar scârba şi regretul flutură pe toate buzele.

Tinerii care-şi părăsesc ţara ar trebui să ne lase un gust amar

Căci asta înseamnă că în scurt timp nu vom mai avea viitor

Dar cine să se ocupe de soarta ţării, guvernanţii sunt prea ocupaţi

Cu împărţirea ciolanului, ei nu văd decât în prezent, pentru ei doar

Clipa contează, restul fie ce-o fi, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

Problema e că avem de unde dar nu avem timp pentru lucruri serioase

De fapt nu ne interesează decât propriul interes, ca buni creştini ce suntem.

După ce am dovedit că avem talent în arta resemnării am reuşit să devenim

Şi specialişti în arta demolării, am distrus cu sârg tot avutul naţional

Ba încă cu o furie oarbă, am vândut tot ce era de vândut pentru interese meschine.

Suntem pe zi ce trece părtaşi la distrugerea noastră ca naţiune

Dureros este faptul că suntem proprii noştri călăi, fără măcar să ne dăm seama

Ne-am condamnat singuri prin laşitatea şi egoismul de care-am dat dovadă,

De fiecare dată ne-am vândut primului venit, chiar fără să ne-o ceară.

În concluzie, nu vom putea arunca vina în cârca altora, oricât ne-am strădui

Şi asta deoarece suntem singurii vinovaţi pentru tot dezastrul pricinuit.

Vom plăti cu vârf şi îndesat pentru oarba nepăsare, pentru dispreţul, ura

Şi mai cu seamă minciuna de care-am uzat cu străşnicie în tot acest război

Purtat împotriva propriilor noştri semeni, împotriva propriului sânge

Vom purta mereu de-acum înainte însemnele „biruinţei” noastre !

Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "