Dumnezeu se îndeletniceşte cu certitudinile, diavolul este meşterul îndoielilor, iar omului nu-i rămâne decât să se arunce disperat în braţele Speranţei.

Peregrin pe asprele cărări ale Absolutului, Omul îşi struneşte intelectul ocupându-se cu studiul filosofiei, dar speranţele-i sunt deşarte, prin filosofie el nu-şi află tihna sufletului, ci mai degrabă se lasă măcinat de cumplite îndoieli, aceasta este prima treaptă spre devenirea întru Duh; deznădăjduit de stufoasele sisteme filosofice studiate, încearcă să se arunce în braţele primitoare ale religiilor, dar şi aici este înconjurat de iluzii îmbrăcate sub forme atrăgătoare, iar părelnica-i linişte ce se aşternuse peste sufletul ros de îndoieli metafizice, devine o cumplită furtună interioară, un uragan de nestăvilit, este cea de a doua treaptă spre cer.

În cele din urmă, negăsindu-şi liniştea sufletească în filozofie şi religie, ajunge să-şi cunoască limitele, şi abia acum, despuiat de egoul său înfumurat şi mândru, abia acum când este golit de orice fărâmă de îndoială dar şi de certitudine, când pare părăsit chiar şi de speranţele ce-l oblojeau, dar care-l şi chinuiau amarnic, Omul începe să trăiască divinul, din el, din natură, din semeni; pretutindeni el ascultă glasul divinităţii întrupate, admiră frumuseţile perene ale universului, şi abia acum devenit una cu Totul, realizează cea de-a treia treaptă a devenirii sale, comuniunea cu Dumnezeu.

Robert TRIF - din Volumul " Oglinda amintirilor "