Săraci într-o ţară bogată, mediocri în genialitatea noastră

Destul de nebuni în a face haz de necaz, glumeţi cu propriile

Neajunsuri şi metehne, dar neîndurători faţă de greşelile celorlalţi

Nostalgici ai vremurilor trecute, şi totuşi doritori de schimbări majore

Credincioşi în numele unor instituţii perimate, dar neîncrezători

În forţele proprii, cuprinşi de îndoială când vine vorba de unitate

Suntem campionii declaraţi ai individualismului.

Paradoxul există în însăşi fiinţa noastră naţională

Prea orgolioşi pentru a fi fericiţi, prea strâmbi şi slugarnici

Pentru a stăpânii pământul strămoşesc, judecăm cu asprime

Viciile semenilor noştri, dar suntem mult prea îngăduitori

Cu propriile noastre netrebnicii, chipul nostru e şters şi putred

Chiar dacă pozăm în cele mai nobile făpturi pământene

Suntem ceea ce nu vrem să fim, şi nu suntem ceea ce ar trebui.

Cu toate nenumăratele neajunsuri materiale nu ne vom fi însă pierdut spiritul

Chiar şi ultimul om, cel mai neînsemnat, mai neajutorat şi mai simplu

Păstrează în adâncul inimii sale credinţa în bunul Dumnezeu.

Poate trăsăturile acestea paradoxale ne apropie mult de spiritul Indiei

Aflaţi la răspântia marilor imperii, sfârtecaţi între Orient şi Occident

Am rămas în esenţa noastră cea mai orientală naţiune din Europa

Sufletul nostru vibrează sensibil purtat pe valurile înspumate ale baladei Mioriţa.

Poporul român trăieşte ancorat în veşnicul prezent, tocmai de aceea românii

Nu au sentimentul şi cultul timpului, la noi totul e nerealizat, totul se află în stadiu

De proiect, suntem cu toţii cufundaţi într-un mirific somn metafizic, în mod paradoxal

Lăuntric, sufleteşte, suntem dincolo de orice noţiune temporală, trăim în afara timpului

Poate tocmai de aceea suntem atât de apropiaţi de sentimentul fiinţării în Absolut,

Cum să nu iubeşti un popor fără istorie, fără cuceriri, dar cu sentimentul eternităţii

Suntem fără să o ştim naţia cu cel mai pronunţat caracter mesianic din bătrâna Europă.

Orice încercare de altoire a unor caracteristici străine de esenţa noastră ca neam nu are

Nici un sorţi de izbândă, iată de ce modelele străine nu au prins la noi, sau dacă cu forţa

Se încearcă impunerea lor, nu se va obţine decât un haos, globalizarea ar aduce cu sine

Sfârşitul nostru ca neam, pierderea esenţei ancestrale, suntem sortiţi să fim singuri

Acesta este paradoxul de a fi român, într-o Europă sfâşiată de contradicţii, de aceea

Nu pot decât să aleg paradoxul, integrarea în haosul unei unităţi fictive ne-ar anihila

Fiinţa naţională, pentru noi nesfârşita ispitire a omului de a se substitui divinităţii nu a

Însemnat niciodată ceva, suntem prea plini de trăirea veşniciei din lăuntrul nostru.

Robert TRIF - din Volumul " Paradoxul de a fi Român "