Deseori m-am intrebat de ce nu-si gasesc oamenii fericirea, abia intr-un tarziu mi-am dat seama de un lucru trist si infiorator, raspunsul e pe cat de simplu pe-atat de dureros, pentru ca nu vor sa fie fericiti. Imaginea lor falsa, construita cu migala de-alungul anilor, de dragul unei societati perverse, e preferabila unei atitudini simple si curate, oamenii isi indragesc intr-atat imaginea din oglinda incat de buna seama ar renunta voiosi la orice binefacere, decat sa-si paraseasca mastile hidoase, rezultat al unei munci titanice si grotesti.

Pe undeva e de inteles, de ce sa renunti la ani de viata si de staruinta in fabricarea unei false masti imaginare, dar mai reala ca fiinta insasi, pentru o singura clipa de luciditate. Doar un soc launtric mai poate schimba ceva, insa hotarat lucru, in loc sa aleaga calea simpla dar anevoioasa de a fi ei insisi, pare ca e mult mai comod plonjonul intr-o mare de iluzii.

Omul din toate timpurile, dar mai abitir cel modern, se scalda intr-un ocean de iluzii care parelnic le ofera o pozitie sociala convenabila, pina la urma realitatea dispare locul ei fiind luat de substituitele masti iluzorice ale devenirii intru nefiinta.

Oamenii nu vor sa fie fericiti, sau daca chiar reusesc sa pacaleasca aparentele, fericirea lor este cladita pe minciuna, si ce e si mai rau, obtinuta cu pretul mutilarii altor fiinte. Adevarata fericirea insa, nu se cumpara, nu e de vanzare si nici nu poate fi rezultatul unei tranzactii meschine, nu se instraineaza, nu se castiga si nici nu se mosteneste.

Fericirea este o stare launtrica de a fi, influentata doar de capacitatea noastra de a ramane copii, asta si in functie de marja de eroare rezultata in urma impactului fiintei cu realitatea inconjuratoare, si este direct proportionala cu capacitatea fiintei deschisa spre visare. Cu alte cuvinte, fericirea creste exponential  cu cat omul prelungeste starea copilariei, si este direct legata de visele si idealurile sale indraznete.

Diferenta intre iluzie si realitate e asemeni distantei care separa agonia de extaz, ori pasul marunt facut de la ridicol la sublim, acel punct infinitezimal situat la frontierea dintre fiinta si nefiinta.

Exista o arta a visarii la fel precum  exista  magia iluzionarii, deosebirea dintre arta si magie tocmai asta este, una te poarta dincolo de iluzie in sanul adevaratei realitati, pe cand cealalta te prinde in mrejele necurate ridicate de valul ignorantei.

Robert TRIF - din Volumul " Oglinda amintirilor "