Cineva ma intreba daca am cunoscut un Om, din fericire pot raspunde afirmativ, cu ce se deosebeste totusi un Om adevarat de restul gloatelor, acele primate dezgustatoare cu care se impauneaza societatile moderne? Cum deosebesti un Om de hoardele de slujitori ai ignorantei, de meschinele VIP-uri ce-si afiseaza cu nonsalanta hoiturile, aratand privirilor hulpave si lacome avide de un senzational pueril, toate diformitatile prezentate drept artefacte ale puritatii, cand de fapt nu sunt decat biete suflete schilodite, amputate din eternitate, si aruncate cat colo in haul putregaiurilor cotidiene ?

Pe Om il recunosti dintr-o privire, il simti de parca l-ai cunoaste dintotdeauna, in haosul lumii miscatoare el sta nemiscat, dar nu e o nemiscare statuta lipsita de inteles, dimpotriva, este acea nemiscare care misca totul in jurul sau, insasi lumea pare o reflectie a mintii sale jucause, si poate chiar asa si este, tesatorul realitatii, cel care opreste roata iluziei incremenind timpul intr-o eterna axis mundi, asemeni coloanei fara de sfarsit brancusiene.

Omul adevarat, imagine fidela a eternitatii, asemeni Creatorului, nu-si risca demnitatea pentru un pumn de arginti, nu-si calca pe inima pierzandu-si onoarea pentru o pozitie sociala, si nici nu-si vinde sau pierde libertatea pentru un dram de confort.

El stie ca bogat nu inseamna cel ce detine averi fara de masura, ci doar cel ce nu se pierde pe sine de dragul placerilor lumesti, nu trebuie sa fi un soi de intelept pentru a fi tu insuti, un mucalit, un vagabond sau un simplu cersetor pot fi semne ale unui belsug spiritual.

Nu va lasati inselati de aparente, doar cel ce are de pierdut ceva in afara propriului suflet, se poarta temator cu lucrurile ce-i par a apartine, sovaitor cand trebuie a lua decizii, dar cel care se are doar pe sine, e hotarat, netemator, linistit si calm, el nu mai este nevoit sa aleaga.

Oglinda a Dumnezeirii, lumina intrupata intr-un ghem de carne, focul nestins al vesniciei lumineaza cararea sa, destinul sau se confunda cu soarta, caci visele i-au netezit calea spre nemurire iar zambetul enigmatic de pe fata-i scaldata-n soare, oglindeste dorul sau launtric de implinire intru fiinta.

Robert TRIF - din Volumul " Oglinda amintirilor "