Je suis Eminescu,

Toata lumea stie ca Eminescu este cel mai mare poet al romanilor, un foarte bun gazetar ori un talentat si acid pamfletar nationalist, insa ce-l face cu-adevarat unic si remarcabil, este acel sentiment launtric ca sufletul sau s-a contopit pentru totdeauna cu sentimentul romanesc al fiintei.

Nu intamplator, ganditorul si filosoful Noica il considera pe Eminescu ca fiind omul deplin al culturii romanesti, fara dar si poate, geniul eminescian este acel ceva care ne lipsea noua romanilor pentru a intra definitiv in constiinta europeana. Sau ca sa fim mai aproape de zilele noastre, l-am putea asemui pe Eminescu ca fiind viza noastra de intrare in spatiul Schengen.

Cred fara nici o farama de exagerare, ca fiecare dintre noi ar trebui sa-l purtam cu noi de-a  pururi in inimile noastre, fiecare cotlon al sufletului nostru ar fi nimerit sa vibreze asemeni versurilor sale nemuritoare. Ar trebui sa-l purtam cu noi pretutindeni, asemeni unei icoane nepieritoare, iar imaginea geniului eminescian sa nu lipseasca din nici o casa romaneasca, fie ea situata la tara sau la oras.

Romanitatea fara Eminescu este de neconceput, la fel cum Crestinismul fara crucea lui Cristos ar fi o religie searbada si lipsita de esenta.

Poate multi dintre cei care citesc aceste randuri, ma vor acuza ca sunt desuet ori patetic, ca tot ce spun aici sunt doar cuvinte mazgalite cu patos pentru a atrage atentia, un fel de bravada ieftina intalnita in mediul online.

Nu este deloc asa cum cred domniile voastre, nu poti simti romaneste si sa te delimitezi de tot ce are mai bun si mai sublim neamul romanesc, de aceea Eminescu este unic, pentru ca el se identifica cu sentimentul pur romanesc, fiind asa cum spunea marele Tutea - suma lirica de voievozi.